Walk alone...

Ce se întâmplă atunci când simţi că urmeaza un drum lung şi greu de străbătut?Cum te simţi ştiind că trebuie să îl străbaţi singur deoarece nimeni nu este destul de curajos să ţi se alăture şi preferă amânarea sau renunţarea?Dar cum te simţi atunci cand toată lumea îţi pune piedică şi nu te lasă în pace,te loveste,te doboara iar atunci când vrei să te ridici,mai cazi o dată?
    Acestea sunt întrebări cărora nu le găsim întotdeauna răspuns..Dar de ce trebui să trecem noi prin asemenea situaţii?Care este destinaţia,finalul,meritul?Nici asta nu ştim.
Cea mai importantă întrebare este: DE CE FACEM ASTA?De ce am pornit la drum ştiind că suntem singuri,că suntem sortiţi suferinţei şi avem de acceptat consecinţele?Pentru asta am un răspuns: PENTRU VISELE NOASTRE.
Este greu.Doare.Vrei să plângi,să te afunzi.Să sapi o groapă şi să te ascunzi.Vrei să fugi,să zbieri.Nu mai poţi,ceri ajutor şi plângi din nou.Cărarea îngustă şi spinoasă pe care ţi-ai ales-o nu e deloc uşor de străbătut.Dar,trebui să lupţi,să continui,să te zbaţi.Nu este nimeni să te ajute pentru că face parte din misiunea ta.Respect-o!
Numai aşa,în curând vei vedea răsăritul,
ploaia va sfârşi,
îţi va zâmbi soarele şi visul ţi se va împlini! :)