Amagire

Si-mi vine a mă ghemui încet
Jos,pe ţărâna-i sobra,rece...
Şi a m-acoperi cu ea
Caci doare, si deloc nu trece.
Şi rog timpul
Să se-ndure,
Şi de al meu dor...
Iar ecoul tainic,dulce
Umple-mi sufletul greu si gol.

Rehab

    Este atat de insolit modul in care functioneaza obiectivele acestei lumi si cum fiecare lucru depinde de celalalt.Cum fiecare fiinta depinde de cea de langa ea.Este atat de uimitor cum omul gaseste fericire in lucruri marunte,dar fara a realiza ca acestea ii fac viata.Se spune,ca o minune tine numai trei zile.Dar binecuvantarile marunte sunt cele prin care cladesti,sunt cele care te sustin si poarta peste oceanul vietii.
    
   Cat de usor este sa alungam fericirea din sufletele noastre!Pur si simplu ne revoltam asupra ei si ne inecam in pacat.Pacatul nemultumirii,vinovatiei si dezamagirii.Nimeni nu realizeaza ca fericirea a fost tesuta in el,ca suntem meniti sa o simtim,sa o traim,sa o iubim.
Sa recunoastem,ne-am obisnuit adanciti in depresia nesfarsita a deslusirii intelesurilor lumii.Ochii-s orbiti de ura,iar sufletul otravit de durere.Refuz sa cred ca bucuria poate exista si in viata mea.Dar daca intr-o zi ,totul se va sfarsi si ma voi regasi in aceeasi situatie?Refuz sa cred tot ce gandesc!Fiecare dintre noi este menit sa traiasca din plin fericirea nepretuita pentru care cineva a luptat mult prea mult pentru a o distruge.
   
     Este injositor de adevarat cum credinta  se risipeste atat de facil,cum mai degraba imbratisam necazul decat multitudinea de daruri ce ne pot imbucura viata.Frustrant...dar ce nu e?Poate intr-o zi vom dezvalui adevarata semnificatie,intregul raspuns.Ori este totul doar o boala a cunoasterii , tanjind dupa un absolut inexistent?

Inhibitie

     Mi-au spus sa plang,ca in acest fel nu mai doare.Mi-au spus sa zbier,si sa plang din nou...Dar ei nu stiu cum zace,cum apasa,cum te roade.Pare atat de simplu sa schitez un zambet dulce...Oh,voi,rani putrede-Cat mai ingaduiti sa ma chinuiti?
     E gol,amar si din nou putred.Dar nu ma lasa...I-am spus sa plece!Dar nu ma lasa.Nu mai este niciun sens,nu mai exista orizont.Cu totii spuneti :asteapta,ca se va risipi...Dar nu asteptam la infinit sa treaca?Iar viata asta perversa si scurta nu iti gaseste nicio scuza.
     Fiecare secunda a existentei mele reprezinta o eternitate in mizerie.Un grandios vartej ma cuprinde,copleseste si absoarbe cu finete-nu e loc de scapare-oricare din gesturile tale te cufunda mai adanc.
    Oh iubire,dulce amagire.Unde ti-a fost inima,cand Tu,aici...in iadul acesta ne-ai lasat?Devenind una cu pamantul ,putrezind in vanitate si dispret.Ai plecat...