Amagire

Si-mi vine a mă ghemui încet
Jos,pe ţărâna-i sobra,rece...
Şi a m-acoperi cu ea
Caci doare, si deloc nu trece.
Şi rog timpul
Să se-ndure,
Şi de al meu dor...
Iar ecoul tainic,dulce
Umple-mi sufletul greu si gol.

Rehab

    Este atat de insolit modul in care functioneaza obiectivele acestei lumi si cum fiecare lucru depinde de celalalt.Cum fiecare fiinta depinde de cea de langa ea.Este atat de uimitor cum omul gaseste fericire in lucruri marunte,dar fara a realiza ca acestea ii fac viata.Se spune,ca o minune tine numai trei zile.Dar binecuvantarile marunte sunt cele prin care cladesti,sunt cele care te sustin si poarta peste oceanul vietii.
    
   Cat de usor este sa alungam fericirea din sufletele noastre!Pur si simplu ne revoltam asupra ei si ne inecam in pacat.Pacatul nemultumirii,vinovatiei si dezamagirii.Nimeni nu realizeaza ca fericirea a fost tesuta in el,ca suntem meniti sa o simtim,sa o traim,sa o iubim.
Sa recunoastem,ne-am obisnuit adanciti in depresia nesfarsita a deslusirii intelesurilor lumii.Ochii-s orbiti de ura,iar sufletul otravit de durere.Refuz sa cred ca bucuria poate exista si in viata mea.Dar daca intr-o zi ,totul se va sfarsi si ma voi regasi in aceeasi situatie?Refuz sa cred tot ce gandesc!Fiecare dintre noi este menit sa traiasca din plin fericirea nepretuita pentru care cineva a luptat mult prea mult pentru a o distruge.
   
     Este injositor de adevarat cum credinta  se risipeste atat de facil,cum mai degraba imbratisam necazul decat multitudinea de daruri ce ne pot imbucura viata.Frustrant...dar ce nu e?Poate intr-o zi vom dezvalui adevarata semnificatie,intregul raspuns.Ori este totul doar o boala a cunoasterii , tanjind dupa un absolut inexistent?

Inhibitie

     Mi-au spus sa plang,ca in acest fel nu mai doare.Mi-au spus sa zbier,si sa plang din nou...Dar ei nu stiu cum zace,cum apasa,cum te roade.Pare atat de simplu sa schitez un zambet dulce...Oh,voi,rani putrede-Cat mai ingaduiti sa ma chinuiti?
     E gol,amar si din nou putred.Dar nu ma lasa...I-am spus sa plece!Dar nu ma lasa.Nu mai este niciun sens,nu mai exista orizont.Cu totii spuneti :asteapta,ca se va risipi...Dar nu asteptam la infinit sa treaca?Iar viata asta perversa si scurta nu iti gaseste nicio scuza.
     Fiecare secunda a existentei mele reprezinta o eternitate in mizerie.Un grandios vartej ma cuprinde,copleseste si absoarbe cu finete-nu e loc de scapare-oricare din gesturile tale te cufunda mai adanc.
    Oh iubire,dulce amagire.Unde ti-a fost inima,cand Tu,aici...in iadul acesta ne-ai lasat?Devenind una cu pamantul ,putrezind in vanitate si dispret.Ai plecat...

Paradoxul vietii mele

Deseori sed pe scaunul cugetarii aflandu-ma in aceeasi situatie.Ma torturez cu intrebari fara explicatie.Totul este irelevant si nimic nu capata sens in acest univers,nu am nici cea mai vaga idee de ce sunt aici,ce reprezint si motivatia prezentei mele.Sau intrebarea este:chiar sunt aici?Oare ce defineste existenta mea?Nu exista realitate.Cel putin nu o cunoastem...dar ce stim noi?Avem o singura motivatie:sa implinim asteptarile lor.Nu avem cu ce sa ne alegem de aici,nu e locul meu.Toate ma depasesc,sau le-am depasit eu deja?Timpul incumba orizonturile pierdute.Este insipid.Dar ce ironie,ce paradox...am invatat ca timpul nici macar nu exista!Totul este irelevant,refuz sa ma conformez.Vreau inapoi acasa,nu este locul meu aici....in caz de provin de undeva!

l'Autumne

     Nu mai am nimic de spus...nu mai am de comentat altceva decât sa respir usor,doar cât mai reusesc. Ochii îmi sunt acoperiti cu mizeria frunzelor putrezite ale crudei toamne.Lacrimile-mi amestecate cu praful solului învolburat  se usuca,se evapora si fura efectul golului amar din sufletul meu.
      
     Lumea cruda ma învinge si împinge catre pamântul vesnic în durere,iar nedreptatea se îmbrânceste peste umerii mei cu o spulberanta vanitate.
Suspinul cerului si ultimile sale lacrimi sunt exprimate de câtre soarele cel rece si melancolic care cu mândria lovita de rautatea lumii se retrage catre întunecata vrajba cuprinsa de stupefiare.
Pasarile batrâne împreuna cu generatiile descendente pleaca fugind de razboiul fara de sfârsit unde cauta putina dragoste si liniste în micutele inimioare.
Dar crapaturile inimii se deschid tot mai tare si printre bandajele însângerate patrunde vântul pentru a transmite vigurosul mesaj al despartirii de iubirea mult irosita de catre un suflet tainic si neprihanit.
Dovada existentei se exprima a fi non-reala prin absenta sufletului despartit cu totul de trupul prafuit si parasit în amarul durerii de unde grota sufleteasca acopera orice intrare în paralelul deslusirii entitatii.
Resturile din putrefactia gândurilor si sentimentelor mele se scurg abrupt printre crapaturile solului uscat si nefertil,precum si solul extazului uitat.
        
      Tradarea se agata de fermuarul scutului protector ce îl penetreaza pentru a crea un conflict între cele 2 lumi: prietenia si dezamagirea aprofundata care este niciodata în absenta.Durerea continua despica tot ce a fost împletit cu dragoste si caldura, incheaga toata dulceata zilelor putin ramase pe neroditorul pamânt ce duce la râul secat de speranta.

      Chiar si de vei fi din nou a mea,draga fericire....te voi alunga cu necredinta ,iar cu amprentele durerii mele vesnice te voi îndeparta de lânga mine deoarece m-ai tradat cu neîndurata nerusinare.Te-am asteptat,te-am venerat,te-am iubit si te-am cuprins doar de protectie si caldura.Aici nu mai ai loc,poti disparea de lânga inima mea,lasa.ma cu dusmanul daruit în ziua în care m-ai molipsit......


(PS: acest text a fost scris de mine la 14 ani jumate,ma infioreaza putin, dar de asemenea am preferat sa il postez fiind necitit de mine sau altcineva timp de 3 ani.oare am invatat ceva in acest timp?)

Always wished a smile

I would terribly love to have that big,lovely and white smile on my face.But,unfortunately …i know it sounds stupid ,but i do not have my mouth large enough to smile like that and my teeth can’t ever be seen,however they are not that beautiful.But if I was albe to smile like that,I would never stop.Hopefully in Heaven I will have the smile I am yearning for.

Credinta

Cred ca nu totul consta in aparente,cred ca sentimentul,visul si lacrima depaseste orice tipar omenesc si CRED ca tot ceea ce a fost descoperit si studiat de mai marii intelectuali ai lumii nu defineste un lucru precum il defineste inima.Poti depasi,poti iesi din acest univers ingust si limitat ,si poti simti cum nu ai mai facut-o vreodata lasand la o parte teama fizica imbratisand necunoscutul.

Scriu,dar fara scop...

Am realizat ca nu am mai postat nimic pe aici de foarte mult timp.Multe s-au schimbat si nu in ultimele luni.Oamenii,eu..totul este altfel.Nu stiu sa spun daca este vorba despre un regres sau progres,ci doar ca sunt total debusolata si astept salvarea.Asa este.Astept ceva sa ma scoata din aceasta lume plina de ura,invidie si forta malefica ce ne otraveste sufletele.In  acest momet simt cu tarie ca totul pare fara sens,iar ca in lumea aceasta nu mai este loc unii de altii.Omul,desi nu recunoaste,traieste doar pentru lumea din jurul lui care il cunoaste si judeca.Toti stiu sa judece.Cine citeste ce scriu eu aici ma judeca.Fie ca  vezi ceva la televizor,pe strada sau oriunde in viata ta,judeci.Din aceasta cauza fiinta umana s-a dedicat in totalitate aspectului si comportamentului exterior fiind ceea ce niciodata nu a fost.De ce ne simtim inferiori?De ce trebuie sa traim in tiparele lor si cine sunt ei sa hotarasca destinele noastre?Niciun medic,invatator,politician sau economist nu trebuie sa iti hotarasca destinul sau sa il influenteze cu ceva deoarece verdictele lor valoreaza 2 bani.Traim pentru a multumi pe altul,ceva ce este imposibil...crezandu-ne fiinte rationale si puternice in timp ce singurul lucru ce il facem este sa calcam in picioarele sentimentele proprii si ale celorlalti.Asta este scopul?Distrugerea?Poate ca sunt o frustrata si posibil ca peste cateva zile sa imi schimb gandurile.Dar,deocamdata nu simt ca totul este bine ...ci doar ca toate au luat-o cu susul in jos si imi doresc sa se termine.