Dorinta

      Singurul lucru ce-mi permit e a-mi imprastia gandurile pe o pagina,fie ea clasica ori virtuala,dar niciodata a le ordona,a le oferi un sens.In mintea mea continua totul sa fie.. haos,dezordine.Inima n-a inghetat de la gerul de afara cum speram candva,o simt,e calda...inca e aici. De multe ori am dorit sa nu mai apartin acestei vieti neintelegand vreodata sensul existentei.
     O clipa alaturi de alta am privit printre zidurile ce-mi intemniteaza sufletul ,iar neputinta-mi consuma ultima rasuflare.Ei nu inteleg ca locul meu nu este aici,caci lacrimile mele n-au lasat vreo urma.Nu au simtit racoarea lor pe obrazul palid de nepasare si indiferenta.Vaierul s-a stins, iar numai un cantec mut aprinde flacari, izbucnind din ganduri uscate .Umbre de păsare par ca se apropie sa umple vidul .
        I-am implorat din nou sa ma descatuseze ,dar suspinul meu nu i-a induplecat a ma elibera,caci mi-au spus ca e mai bine aici.Au promis ca imi ofera hrana si caldura,dar au uitat sa ma prinda cand sa cad ..in nemarginitul gol ce-mi inghite duhul si orice urma de extaz.Durerea amorteste si-mi incetineste pasii ,franghii lungi ma trag catre intunericul umed si ma leaga de o umbra trista,amintirea unui suflet ce nu credea ca va mai simti mangaiere.