Resemnarea...

Te-ai luptat destul.Te-ai luptat cu tine si cu cei din jur.Ai ajuns la o concluzie-nu merită.Dar ce merită?Simţi că nimic nu mai are vreo semnificaţie si începi să priveşti în gol, gândindu-te ce rost mai are...Spui că te resemnezi,că accepţi şi nu-ţi mai doreşti să te împotriveşti,dar tot o faci.Pentru ce tot lupţi?Unde vei ajunge,nu ai cum să ştii.Merită sacrificiul,durerea,răbdarea?Sau ai ajuns la punctul în care nu îţi mai doreşti nimic?Vrei numai să treacă,şi iar să treacă ...să nu mai doară.Există vreun pansament pentru rănile tare?Este vreun leac posibil pentru cicatricea ta?Nu îţi stă în fire să renunţi,tu nu eşti aşa...dar eşti nevoit să o faci.Chiar poţi?sau vrei să suferi mai departe.Oricum doare...deşi numai cei laşi renunţă şi nu ai suporta să te identifici in acest fel,nu mai rezişti.
Şi te aflii intr-o încăpere pustie...intre patru pereţi goi.Simţi cum se apropie incet de tine,spaţiul se micşoreaza treptat.Te sperii,îţi e teama,eşti terifiat.Urli,dar nu te aude nimeni.Cu unghiile-ţi ascutite iti zgârii faţa,dar nu simte nimeni durerea ta.Te aşezi,aştepţi...nu mai ai de ales.Precum un gândac eşti zdrobit şi te-ai dus...Pentru că nu mai ai nimic de făcut.