duminică, 2 septembrie 2012


Always wished a smile
I would terribly love to have that big,lovely and white smile on my face.But,unfortunately …i know it sounds stupid ,but i do not have my mouth large enough to smile like that and my teeth can’t ever be seen,however they are not that beautiful.But if I was albe to smile like that,I would never stop.Hopefully in Heaven I will have the smile I am yearning for.

marți, 15 mai 2012

Credinta

Cred ca nu totul consta in aparente,cred ca sentimentul,visul si lacrima depaseste orice tipar omenesc si CRED ca tot ceea ce a fost descoperit si studiat de mai marii intelectuali ai lumii nu defineste un lucru precum il defineste inima.Poti depasi,poti iesi din acest univers ingust si limitat ,si poti simti cum nu ai mai facut-o vreodata lasand la o parte teama fizica imbratisand necunoscutul.

sâmbătă, 5 mai 2012

Scriu,dar fara scop...

Am realizat ca nu am mai postat nimic pe aici de foarte mult timp.Multe s-au schimbat si nu in ultimele luni.Oamenii,eu..totul este altfel.Nu stiu sa spun daca este vorba despre un regres sau progres,ci doar ca sunt total debusolata si astept salvarea.Asa este.Astept ceva sa ma scoata din aceasta lume plina de ura,invidie si forta malefica ce ne otraveste sufletele.In  acest momet simt cu tarie ca totul pare fara sens,iar ca in lumea aceasta nu mai este loc unii de altii.Omul,desi nu recunoaste,traieste doar pentru lumea din jurul lui care il cunoaste si judeca.Toti stiu sa judece.Cine citeste ce scriu eu aici ma judeca.Fie ca  vezi ceva la televizor,pe strada sau oriunde in viata ta,judeci.Din aceasta cauza fiinta umana s-a dedicat in totalitate aspectului si comportamentului exterior fiind ceea ce niciodata nu a fost.De ce ne simtim inferiori?De ce trebuie sa traim in tiparele lor si cine sunt ei sa hotarasca destinele noastre?Niciun medic,invatator,politician sau economist nu trebuie sa iti hotarasca destinul sau sa il influenteze cu ceva deoarece verdictele lor valoreaza 2 bani.Traim pentru a multumi pe altul,ceva ce este imposibil...crezandu-ne fiinte rationale si puternice in timp ce singurul lucru ce il facem este sa calcam in picioarele sentimentele proprii si ale celorlalti.Asta este scopul?Distrugerea?Poate ca sunt o frustrata si posibil ca peste cateva zile sa imi schimb gandurile.Dar,deocamdata nu simt ca totul este bine ...ci doar ca toate au luat-o cu susul in jos si imi doresc sa se termine.

vineri, 30 decembrie 2011

Doliu pentru vremuri ce nu au existat...

De multe ori bocim timpurile ce au trecut crezând că atunci a fost mai bine.Nu era nimic mai frumos,era o durere indescriptibila si,frustrati,gândeam spre un viitor mai luminat.Era imaginatia noastra,erau visurile...singurul lucru care îţi oferă aripi şi deosebita şansă de a-ti lua zborul de pe acest pământ îngheţat,lipsit de speranţă.Te înşeli...nu îţi este dor de "acea zi",îţi lipseşte enorm ceea ce tu planuiai,visai si încercand să schiţezi o imagine mai frumoasa înspre ce va urma,momentul respectiv parea mai frumos.Nu iti e dor de asta,te asigur.Îţi este dor de tine,dar te-ai pierdut in vid şi sensul nu mai capătă rost.Nu mai trăieşti în realitate...te-ai rupt de aceasta minţindu-te singur ca vei supravieţui.Aşa e,ai reuşit.Dar nu uita că visul este cel mai de temut drog existent,deoarece nu mai poţi trăi clipa ...imaginaţia ta incearcă să acopere durerea fiind că nu e ceea ce ţi-ai dorit.Visează!Nu te opreste nimeni,e un dar.DAR,nu uita că tu controlezi visurile,îndeplinindu-le!Nu lăsând ca acestea să te transforme într-un păcătos,un ratat care le-a trădat.Visul este cel mai bun prieten al tău,fii şi tu...urmându-l până la capăt,la bine şi la greu.Ca să nu îţi mai fie dor,de ceea ce puteai deveni,mascând acest lucru intr-o banală zi ce ti-a marcat aceste amintiri...

marți, 13 decembrie 2011

Nu mai vreau nimic...

E atat de aiurea că postez asta.E atat de aiurea că sunt dezamagita din nou...Când visam sa fie frumos si să se fi sfârsit.De ce imi faci asta?Spuneai ca tot ce vrei e ca eu sa fiu fericita.Atunci...de ce mă răneşti?Nu iti pasa,nu vrei sa ma asculti.Probabil,e tot vina mea...
Nu stiu de ce imi mai pasa,oricum va trece totul,voi pleca si ma vei uita.De data asta nu.Nu va mai fi asa cum vrei tu,voi invata sa nu ma mai doara.Nu meriti sentimentele,lacrimile mele si tot ceea ce am sacrificat pentru tine.De data asta spun stop.Pentru ca e timpul ca mie sa nu imi mai pese,sa nu ma mai afecteze.Nu mai are niciun sens,pentru ca nu imi mai doresc nimic...

miercuri, 23 noiembrie 2011

Ironia...poate fi amuzantă!

  Mă tot gândeam...iar gândesc fără folos,pentru că nu produc nimic.Numai alte gânduri.
Gândurile mele sunt precum viermii,parazitii.Nu aduc niciun folos,mai mult rău fac si se înmultesc în fiecare secundă care trece.De vreo 8 ore mă tot gândesc să-mi termin temele...adică să le încep.Dar încep eu să cred că această poză are dreptate----->
.In fine...Să spune că mă gândeam la cât de ironice pot fi unele aspecte ale vietii.Precum timpul,consecintele,dezamagirile,lucrurile neasteptate care se întâmpla..nemurirea sufletului,bla bla.Dar să ne rezumăm la ideea cu timpul.Nu simţiţi că vă bate joc de voi?Cum se comportă timpul atunci când vă aflaţi în un moment important,minunat din viaţa vostră?când aţi dori să se oprească şi să se ştearga tot trecutul.să rămâi pe loc.Dar nu,peste cateva secunde realizezi că a trecut...fericirea dispare,se stinge.Este ercum un vis,nu îţi dai seama..chiar a fost reala fericirea ta?sau doar produsul imaginaţiei tale?Nu ştii.Dar vine urmatoarea întrebare.Cum se comportă timpul în necaz,in momentele de durere,anxietate,asteptare?Privesti ceasul.Acel nemernic ac nu vrea să se mişte.Te sufoci,îţi vine să urli,vrei ca să treaca durerea asta,aştepti un alt momet,vrei să se întâmple ceva nou,o minune..să te scoată din starea asta.Dar nu,timpul stă pe loc.Ce e cu toată treaba asta?E atat de aiurea şi pur şi simplu când mă aflu într-o situatie asemănătoare nu mai altceva de făcut decât să incep a râde.şi râd continuu fără motiv,râd de acest nenorocit dusman: TIMPUL.
    
OK.Lăsând gluma la o parte.Sunt o leneşă.O putoare.Nu-mi place munca.Nu îmi place nimic.Sunt ineficientă.Nu fac decât să stau şi să privesc în gol,să gândesc,să râd de câtă prostie se află în această lume,mai ales în mine,apoi stau iar si mă mai gândesc o dată,apoi din nou.Încep să mă plâng,să-mi vărs amarul pe amărâţii oameni.Şi ajung tot să fac nimic.Sunt degeaba,ştiu.Consum hrana degeaba,respir degeaba.În fine..nu are rost să enumăr atâtea,cred că v-ati prins deja:)). Din plângerile mele inutile,să revenim din nou la povestea cu timpul.Am început să îmi tot pun întrebări(altele).Dupa ce că îşi bate joc în asemenea hal de noi,îl lasam sa mai si treaca pe langa.Ne trezim cum se duc orele,zilele,anii şi nu am reactonat in niciun fel.Doar ne plângem.Precum o uscată frunză plutind în bătaia vântului,precum nisipul din clepsidra şi precum mirajul deşertului se risipeste viata noastra.De ce permitem acest lucru?Dar de ce întreb asa ceva?Avem ce face,sau ne putem împotrivi?Cât am încerca...ţinta noastra este RATAREA.Niciodată nu vom fi mulţumiţi.Putem ajunge stăpânii universului pentru că nu vom fi mulţumiţi.Pentru că suntem sortiţi morţii.Din ţărână provenim,acolo ne întoarcem.

marți, 22 noiembrie 2011

Resemnarea...

Te-ai luptat destul.Te-ai luptat cu tine si cu cei din jur.Ai ajuns la o concluzie-nu merită.Dar ce merită?Simţi că nimic nu mai are vreo semnificaţie si începi să priveşti în gol, gândindu-te ce rost mai are...Spui că te resemnezi,că accepţi şi nu-ţi mai doreşti să te împotriveşti,dar tot o faci.Pentru ce tot lupţi?Unde vei ajunge,nu ai cum să ştii.Merită sacrificiul,durerea,răbdarea?Sau ai ajuns la punctul în care nu îţi mai doreşti nimic?Vrei numai să treacă,şi iar să treacă ...să nu mai doară.Există vreun pansament pentru rănile tare?Este vreun leac posibil pentru cicatricea ta?Nu îţi stă în fire să renunţi,tu nu eşti aşa...dar eşti nevoit să o faci.Chiar poţi?sau vrei să suferi mai departe.Oricum doare...deşi numai cei laşi renunţă şi nu ai suporta să te identifici in acest fel,nu mai rezişti.
Şi te aflii intr-o încăpere pustie...intre patru pereţi goi.Simţi cum se apropie incet de tine,spaţiul se micşoreaza treptat.Te sperii,îţi e teama,eşti terifiat.Urli,dar nu te aude nimeni.Cu unghiile-ţi ascutite iti zgârii faţa,dar nu simte nimeni durerea ta.Te aşezi,aştepţi...nu mai ai de ales.Precum un gândac eşti zdrobit şi te-ai dus...Pentru că nu mai ai nimic de făcut.