Dorinta

      Singurul lucru ce-mi permit e a-mi imprastia gandurile pe o pagina,fie ea clasica ori virtuala,dar niciodata a le ordona,a le oferi un sens.In mintea mea continua totul sa fie.. haos,dezordine.Inima n-a inghetat de la gerul de afara cum speram candva,o simt,e calda...inca e aici. De multe ori am dorit sa nu mai apartin acestei vieti neintelegand vreodata sensul existentei.
     O clipa alaturi de alta am privit printre zidurile ce-mi intemniteaza sufletul ,iar neputinta-mi consuma ultima rasuflare.Ei nu inteleg ca locul meu nu este aici,caci lacrimile mele n-au lasat vreo urma.Nu au simtit racoarea lor pe obrazul palid de nepasare si indiferenta.Vaierul s-a stins, iar numai un cantec mut aprinde flacari, izbucnind din ganduri uscate .Umbre de păsare par ca se apropie sa umple vidul .
        I-am implorat din nou sa ma descatuseze ,dar suspinul meu nu i-a induplecat a ma elibera,caci mi-au spus ca e mai bine aici.Au promis ca imi ofera hrana si caldura,dar au uitat sa ma prinda cand sa cad ..in nemarginitul gol ce-mi inghite duhul si orice urma de extaz.Durerea amorteste si-mi incetineste pasii ,franghii lungi ma trag catre intunericul umed si ma leaga de o umbra trista,amintirea unui suflet ce nu credea ca va mai simti mangaiere.
        

"Prietenia nu e nimic altceva decât înţelegerea deplină, unită cu bunăvoinţă şi iubire, în toate lucrurile divine şi omeneşti; poate că, afară de înţelepciune, Divinitatea n-a dat omului nimic mai bun. Unii preferă bogăţia, alţii sănătatea, unii puterea, alţii onorurile, mulţi chiar plăcerile. Acestea din urmă se potrivesc de fapt dobitoacelor, iar cele dintâi sunt trecătoare şi nesigure, depinzând nu atât de planurile noastre cât de întâmplările oarbe ale soartei. Cei care pun supremul bine în virtute aceia fac într-adevăr foarte bine; dar tocmai această virtute creează şi menţine prietenia, căci fără virtute nu poate exista nicidecum prietenie.Cum poate fi viaţă cu adevărat, aceea care nu-şi găseşte liniştea în iubirea mutuală a unui prieten? Ce e mai plăcut decât să ai pe cineva cu care să îndrăzneşti să vorbeşti totul cum vorbeşti cu tine?Ce preţ ar avea bucuria în împrejurări fericite, dacă n-ai avea pe cineva care să se bucure de ea la fel ca tine? Iar nenorocirea ar fi greu s-o înduri fără cineva care s-o suporteşi mai greu decât tine.Şi nu vorbesc acum despre prietenia de rând sau cea obişnuită,care şi ea încântă şi foloseşte, ci despre cea adevărată şi desăvârşită, cum a fost a celor câţiva despre care se pomeneşte. Căci prietenia dă mai multă strălucire împrejurărilor fericite şi uşurează nenorocirea, împărţind-o şi împărtăşind-o." - Cicero-De amicitiae

Amagire

Si-mi vine a mă ghemui încet
Jos,pe ţărâna-i sobra,rece...
Şi a m-acoperi cu ea
Caci doare, si deloc nu trece.
Şi rog timpul
Să se-ndure,
Şi de al meu dor...
Iar ecoul tainic,dulce
Umple-mi sufletul greu si gol.

Rehab

    Este atat de insolit modul in care functioneaza obiectivele acestei lumi si cum fiecare lucru depinde de celalalt.Cum fiecare fiinta depinde de cea de langa ea.Este atat de uimitor cum omul gaseste fericire in lucruri marunte,dar fara a realiza ca acestea ii fac viata.Se spune,ca o minune tine numai trei zile.Dar binecuvantarile marunte sunt cele prin care cladesti,sunt cele care te sustin si poarta peste oceanul vietii.
    
   Cat de usor este sa alungam fericirea din sufletele noastre!Pur si simplu ne revoltam asupra ei si ne inecam in pacat.Pacatul nemultumirii,vinovatiei si dezamagirii.Nimeni nu realizeaza ca fericirea a fost tesuta in el,ca suntem meniti sa o simtim,sa o traim,sa o iubim.
Sa recunoastem,ne-am obisnuit adanciti in depresia nesfarsita a deslusirii intelesurilor lumii.Ochii-s orbiti de ura,iar sufletul otravit de durere.Refuz sa cred ca bucuria poate exista si in viata mea.Dar daca intr-o zi ,totul se va sfarsi si ma voi regasi in aceeasi situatie?Refuz sa cred tot ce gandesc!Fiecare dintre noi este menit sa traiasca din plin fericirea nepretuita pentru care cineva a luptat mult prea mult pentru a o distruge.
   
     Este injositor de adevarat cum credinta  se risipeste atat de facil,cum mai degraba imbratisam necazul decat multitudinea de daruri ce ne pot imbucura viata.Frustrant...dar ce nu e?Poate intr-o zi vom dezvalui adevarata semnificatie,intregul raspuns.Ori este totul doar o boala a cunoasterii , tanjind dupa un absolut inexistent?

Inhibitie

     Mi-au spus sa plang,ca in acest fel nu mai doare.Mi-au spus sa zbier,si sa plang din nou...Dar ei nu stiu cum zace,cum apasa,cum te roade.Pare atat de simplu sa schitez un zambet dulce...Oh,voi,rani putrede-Cat mai ingaduiti sa ma chinuiti?
     E gol,amar si din nou putred.Dar nu ma lasa...I-am spus sa plece!Dar nu ma lasa.Nu mai este niciun sens,nu mai exista orizont.Cu totii spuneti :asteapta,ca se va risipi...Dar nu asteptam la infinit sa treaca?Iar viata asta perversa si scurta nu iti gaseste nicio scuza.
     Fiecare secunda a existentei mele reprezinta o eternitate in mizerie.Un grandios vartej ma cuprinde,copleseste si absoarbe cu finete-nu e loc de scapare-oricare din gesturile tale te cufunda mai adanc.
    Oh iubire,dulce amagire.Unde ti-a fost inima,cand Tu,aici...in iadul acesta ne-ai lasat?Devenind una cu pamantul ,putrezind in vanitate si dispret.Ai plecat...

Paradoxul vietii mele

Deseori sed pe scaunul cugetarii aflandu-ma in aceeasi situatie.Ma torturez cu intrebari fara explicatie.Totul este irelevant si nimic nu capata sens in acest univers,nu am nici cea mai vaga idee de ce sunt aici,ce reprezint si motivatia prezentei mele.Sau intrebarea este:chiar sunt aici?Oare ce defineste existenta mea?Nu exista realitate.Cel putin nu o cunoastem...dar ce stim noi?Avem o singura motivatie:sa implinim asteptarile lor.Nu avem cu ce sa ne alegem de aici,nu e locul meu.Toate ma depasesc,sau le-am depasit eu deja?Timpul incumba orizonturile pierdute.Este insipid.Dar ce ironie,ce paradox...am invatat ca timpul nici macar nu exista!Totul este irelevant,refuz sa ma conformez.Vreau inapoi acasa,nu este locul meu aici....in caz de provin de undeva!

l'Autumne

     Nu mai am nimic de spus...nu mai am de comentat altceva decât sa respir usor,doar cât mai reusesc. Ochii îmi sunt acoperiti cu mizeria frunzelor putrezite ale crudei toamne.Lacrimile-mi amestecate cu praful solului învolburat  se usuca,se evapora si fura efectul golului amar din sufletul meu.
      
     Lumea cruda ma învinge si împinge catre pamântul vesnic în durere,iar nedreptatea se îmbrânceste peste umerii mei cu o spulberanta vanitate.
Suspinul cerului si ultimile sale lacrimi sunt exprimate de câtre soarele cel rece si melancolic care cu mândria lovita de rautatea lumii se retrage catre întunecata vrajba cuprinsa de stupefiare.
Pasarile batrâne împreuna cu generatiile descendente pleaca fugind de razboiul fara de sfârsit unde cauta putina dragoste si liniste în micutele inimioare.
Dar crapaturile inimii se deschid tot mai tare si printre bandajele însângerate patrunde vântul pentru a transmite vigurosul mesaj al despartirii de iubirea mult irosita de catre un suflet tainic si neprihanit.
Dovada existentei se exprima a fi non-reala prin absenta sufletului despartit cu totul de trupul prafuit si parasit în amarul durerii de unde grota sufleteasca acopera orice intrare în paralelul deslusirii entitatii.
Resturile din putrefactia gândurilor si sentimentelor mele se scurg abrupt printre crapaturile solului uscat si nefertil,precum si solul extazului uitat.
        
      Tradarea se agata de fermuarul scutului protector ce îl penetreaza pentru a crea un conflict între cele 2 lumi: prietenia si dezamagirea aprofundata care este niciodata în absenta.Durerea continua despica tot ce a fost împletit cu dragoste si caldura, incheaga toata dulceata zilelor putin ramase pe neroditorul pamânt ce duce la râul secat de speranta.

      Chiar si de vei fi din nou a mea,draga fericire....te voi alunga cu necredinta ,iar cu amprentele durerii mele vesnice te voi îndeparta de lânga mine deoarece m-ai tradat cu neîndurata nerusinare.Te-am asteptat,te-am venerat,te-am iubit si te-am cuprins doar de protectie si caldura.Aici nu mai ai loc,poti disparea de lânga inima mea,lasa.ma cu dusmanul daruit în ziua în care m-ai molipsit......


(PS: acest text a fost scris de mine la 14 ani jumate,ma infioreaza putin, dar de asemenea am preferat sa il postez fiind necitit de mine sau altcineva timp de 3 ani.oare am invatat ceva in acest timp?)

Always wished a smile

I would terribly love to have that big,lovely and white smile on my face.But,unfortunately …i know it sounds stupid ,but i do not have my mouth large enough to smile like that and my teeth can’t ever be seen,however they are not that beautiful.But if I was albe to smile like that,I would never stop.Hopefully in Heaven I will have the smile I am yearning for.

Credinta

Cred ca nu totul consta in aparente,cred ca sentimentul,visul si lacrima depaseste orice tipar omenesc si CRED ca tot ceea ce a fost descoperit si studiat de mai marii intelectuali ai lumii nu defineste un lucru precum il defineste inima.Poti depasi,poti iesi din acest univers ingust si limitat ,si poti simti cum nu ai mai facut-o vreodata lasand la o parte teama fizica imbratisand necunoscutul.

Scriu,dar fara scop...

Am realizat ca nu am mai postat nimic pe aici de foarte mult timp.Multe s-au schimbat si nu in ultimele luni.Oamenii,eu..totul este altfel.Nu stiu sa spun daca este vorba despre un regres sau progres,ci doar ca sunt total debusolata si astept salvarea.Asa este.Astept ceva sa ma scoata din aceasta lume plina de ura,invidie si forta malefica ce ne otraveste sufletele.In  acest momet simt cu tarie ca totul pare fara sens,iar ca in lumea aceasta nu mai este loc unii de altii.Omul,desi nu recunoaste,traieste doar pentru lumea din jurul lui care il cunoaste si judeca.Toti stiu sa judece.Cine citeste ce scriu eu aici ma judeca.Fie ca  vezi ceva la televizor,pe strada sau oriunde in viata ta,judeci.Din aceasta cauza fiinta umana s-a dedicat in totalitate aspectului si comportamentului exterior fiind ceea ce niciodata nu a fost.De ce ne simtim inferiori?De ce trebuie sa traim in tiparele lor si cine sunt ei sa hotarasca destinele noastre?Niciun medic,invatator,politician sau economist nu trebuie sa iti hotarasca destinul sau sa il influenteze cu ceva deoarece verdictele lor valoreaza 2 bani.Traim pentru a multumi pe altul,ceva ce este imposibil...crezandu-ne fiinte rationale si puternice in timp ce singurul lucru ce il facem este sa calcam in picioarele sentimentele proprii si ale celorlalti.Asta este scopul?Distrugerea?Poate ca sunt o frustrata si posibil ca peste cateva zile sa imi schimb gandurile.Dar,deocamdata nu simt ca totul este bine ...ci doar ca toate au luat-o cu susul in jos si imi doresc sa se termine.

Doliu pentru vremuri ce nu au existat...

De multe ori bocim timpurile ce au trecut crezând că atunci a fost mai bine.Nu era nimic mai frumos,era o durere indescriptibila si,frustrati,gândeam spre un viitor mai luminat.Era imaginatia noastra,erau visurile...singurul lucru care îţi oferă aripi şi deosebita şansă de a-ti lua zborul de pe acest pământ îngheţat,lipsit de speranţă.Te înşeli...nu îţi este dor de "acea zi",îţi lipseşte enorm ceea ce tu planuiai,visai si încercand să schiţezi o imagine mai frumoasa înspre ce va urma,momentul respectiv parea mai frumos.Nu iti e dor de asta,te asigur.Îţi este dor de tine,dar te-ai pierdut in vid şi sensul nu mai capătă rost.Nu mai trăieşti în realitate...te-ai rupt de aceasta minţindu-te singur ca vei supravieţui.Aşa e,ai reuşit.Dar nu uita că visul este cel mai de temut drog existent,deoarece nu mai poţi trăi clipa ...imaginaţia ta incearcă să acopere durerea fiind că nu e ceea ce ţi-ai dorit.Visează!Nu te opreste nimeni,e un dar.DAR,nu uita că tu controlezi visurile,îndeplinindu-le!Nu lăsând ca acestea să te transforme într-un păcătos,un ratat care le-a trădat.Visul este cel mai bun prieten al tău,fii şi tu...urmându-l până la capăt,la bine şi la greu.Ca să nu îţi mai fie dor,de ceea ce puteai deveni,mascând acest lucru intr-o banală zi ce ti-a marcat aceste amintiri...

Nu mai vreau nimic...

E atat de aiurea că postez asta.E atat de aiurea că sunt dezamagita din nou...Când visam sa fie frumos si să se fi sfârsit.De ce imi faci asta?Spuneai ca tot ce vrei e ca eu sa fiu fericita.Atunci...de ce mă răneşti?Nu iti pasa,nu vrei sa ma asculti.Probabil,e tot vina mea...
Nu stiu de ce imi mai pasa,oricum va trece totul,voi pleca si ma vei uita.De data asta nu.Nu va mai fi asa cum vrei tu,voi invata sa nu ma mai doara.Nu meriti sentimentele,lacrimile mele si tot ceea ce am sacrificat pentru tine.De data asta spun stop.Pentru ca e timpul ca mie sa nu imi mai pese,sa nu ma mai afecteze.Nu mai are niciun sens,pentru ca nu imi mai doresc nimic...

Ironia...poate fi amuzantă!

  Mă tot gândeam...iar gândesc fără folos,pentru că nu produc nimic.Numai alte gânduri.

Gândurile mele sunt precum viermii,parazitii.Nu aduc niciun folos,mai mult rău fac si se înmultesc în fiecare secundă care trece.De vreo 8 ore mă tot gândesc să-mi termin temele...adică să le încep.Dar încep eu să cred că această poză are dreptate----->
.In fine...Să spune că mă gândeam la cât de ironice pot fi unele aspecte ale vietii.Precum timpul,consecintele,dezamagirile,lucrurile neasteptate care se întâmpla..nemurirea sufletului,bla bla.Dar să ne rezumăm la ideea cu timpul.Nu simţiţi că vă bate joc de voi?Cum se comportă timpul atunci când vă aflaţi în un moment important,minunat din viaţa vostră?când aţi dori să se oprească şi să se ştearga tot trecutul.să rămâi pe loc.Dar nu,peste cateva secunde realizezi că a trecut...fericirea dispare,se stinge.Este ercum un vis,nu îţi dai seama..chiar a fost reala fericirea ta?sau doar produsul imaginaţiei tale?Nu ştii.Dar vine urmatoarea întrebare.Cum se comportă timpul în necaz,in momentele de durere,anxietate,asteptare?Privesti ceasul.Acel nemernic ac nu vrea să se mişte.Te sufoci,îţi vine să urli,vrei ca să treaca durerea asta,aştepti un alt momet,vrei să se întâmple ceva nou,o minune..să te scoată din starea asta.Dar nu,timpul stă pe loc.Ce e cu toată treaba asta?E atat de aiurea şi pur şi simplu când mă aflu într-o situatie asemănătoare nu mai altceva de făcut decât să incep a râde.şi râd continuu fără motiv,râd de acest nenorocit dusman: TIMPUL.

    

OK.Lăsând gluma la o parte.Sunt o leneşă.O putoare.Nu-mi place munca.Nu îmi place nimic.Sunt ineficientă.Nu fac decât să stau şi să privesc în gol,să gândesc,să râd de câtă prostie se află în această lume,mai ales în mine,apoi stau iar si mă mai gândesc o dată,apoi din nou.Încep să mă plâng,să-mi vărs amarul pe amărâţii oameni.Şi ajung tot să fac nimic.Sunt degeaba,ştiu.Consum hrana degeaba,respir degeaba.În fine..nu are rost să enumăr atâtea,cred că v-ati prins deja:)). Din plângerile mele inutile,să revenim din nou la povestea cu timpul.Am început să îmi tot pun întrebări(altele).Dupa ce că îşi bate joc în asemenea hal de noi,îl lasam sa mai si treaca pe langa.Ne trezim cum se duc orele,zilele,anii şi nu am reactonat in niciun fel.Doar ne plângem.Precum o uscată frunză plutind în bătaia vântului,precum nisipul din clepsidra şi precum mirajul deşertului se risipeste viata noastra.De ce permitem acest lucru?Dar de ce întreb asa ceva?Avem ce face,sau ne putem împotrivi?Cât am încerca...ţinta noastra este RATAREA.Niciodată nu vom fi mulţumiţi.Putem ajunge stăpânii universului pentru că nu vom fi mulţumiţi.Pentru că suntem sortiţi morţii.Din ţărână provenim,acolo ne întoarcem.

Resemnarea...

Te-ai luptat destul.Te-ai luptat cu tine si cu cei din jur.Ai ajuns la o concluzie-nu merită.Dar ce merită?Simţi că nimic nu mai are vreo semnificaţie si începi să priveşti în gol, gândindu-te ce rost mai are...Spui că te resemnezi,că accepţi şi nu-ţi mai doreşti să te împotriveşti,dar tot o faci.Pentru ce tot lupţi?Unde vei ajunge,nu ai cum să ştii.Merită sacrificiul,durerea,răbdarea?Sau ai ajuns la punctul în care nu îţi mai doreşti nimic?Vrei numai să treacă,şi iar să treacă ...să nu mai doară.Există vreun pansament pentru rănile tare?Este vreun leac posibil pentru cicatricea ta?Nu îţi stă în fire să renunţi,tu nu eşti aşa...dar eşti nevoit să o faci.Chiar poţi?sau vrei să suferi mai departe.Oricum doare...deşi numai cei laşi renunţă şi nu ai suporta să te identifici in acest fel,nu mai rezişti.
Şi te aflii intr-o încăpere pustie...intre patru pereţi goi.Simţi cum se apropie incet de tine,spaţiul se micşoreaza treptat.Te sperii,îţi e teama,eşti terifiat.Urli,dar nu te aude nimeni.Cu unghiile-ţi ascutite iti zgârii faţa,dar nu simte nimeni durerea ta.Te aşezi,aştepţi...nu mai ai de ales.Precum un gândac eşti zdrobit şi te-ai dus...Pentru că nu mai ai nimic de făcut.

Şi dacă nu-mi mai pasă?

M-ai făcut să sufăr destul...Ajunge!Şi ce dacă mă mai loveşti odată?Chiar crezi că mă mai doare?Zbiară,cât poţi tu de tare,calcă-mă în picioare!Am devenit imună şi îmi e indiferent.Pentru că nu îmi mai pasă.Nu ai ce să faci,vei continua la nesfârşit deşi ştii că nu are sens,ştii că nu se ajunge niciunde.
Poate începi să înţelegi că nu sunt ceea ce tu îţi doreşti.De ce nu înţelegi că nu voi fi vreodata perfectă şi că nu mă poţi schimba?De ce nu vrei să mă elibezeri?să ne vedem fiecare de drumurile noastre,vieţile noastre...Pentru că există amintirea,pentru că dor clipele frumoase ce s-au stins.Pentru că ţi-am spus ceea ce simt şi nu accepţi.
Sunt o străină ,un nimeni.Nu ai cum să mă transformi după placul tău,după dorinţa lumii.Poţi să mă loveşti din nou,nu vei realiza decât că nu are rost.
De ce?Pentru că m-am resemnat demult cu totul,pentru că nu îmi mai pasă...nu mai simt nimic.Va veni şi ziua în care...nu vei mai avea pe cine să răneşti,pe cine să loveşti.Şi atunci vei înţelege...

Când nimic nu mai are sens...

   Îţi spui in fiecare zi că de "mâine" te schimbi,că vei fi mai bună cu tine şi cei din jur.Spui că totul va sfârşi frumos,că vei avea un viitor plin de succes.Vorbeşti,afirmi,promiţi şi iar te minţi singură.Tu chiar crezi în ceea ce spui?Au existat sute de "ieri" in care ai spus"de mâine",dar adoua zi si facut acelaşi căcat,mai rău chiar.Tu îţi dai seama cum eşti,ce ai ajuns?Vai şi amar...
   Eşti degeaba,nu meriţi nimic din ceea ce ţi s-a dat!Nu şimţi nici măcar un pic de ruşine?Nu eşti bună de nimic,nu ai putea plăti niciodata pentru tot ce ai primit în această viaţa.De ce nu respecţi ceea ce trebuie să faci?De ce nu faci nimic bine?Care este sensul tău pe acest Pământ?Chiar meriţi să trăieşti,să îi faci pe ceilalţi să sufere şi să le îngreunezi viaţa?Ţi-au spus clar ca abia aşteaptă să se descotorosească de tine pentru că nu aduci niciun folos,doar distrugi şi ucizi.Ce mai aştepţi?Pleacă...nu te mai vrem!

Walk alone...

Ce se întâmplă atunci când simţi că urmeaza un drum lung şi greu de străbătut?Cum te simţi ştiind că trebuie să îl străbaţi singur deoarece nimeni nu este destul de curajos să ţi se alăture şi preferă amânarea sau renunţarea?Dar cum te simţi atunci cand toată lumea îţi pune piedică şi nu te lasă în pace,te loveste,te doboara iar atunci când vrei să te ridici,mai cazi o dată?
    Acestea sunt întrebări cărora nu le găsim întotdeauna răspuns..Dar de ce trebui să trecem noi prin asemenea situaţii?Care este destinaţia,finalul,meritul?Nici asta nu ştim.
Cea mai importantă întrebare este: DE CE FACEM ASTA?De ce am pornit la drum ştiind că suntem singuri,că suntem sortiţi suferinţei şi avem de acceptat consecinţele?Pentru asta am un răspuns: PENTRU VISELE NOASTRE.
Este greu.Doare.Vrei să plângi,să te afunzi.Să sapi o groapă şi să te ascunzi.Vrei să fugi,să zbieri.Nu mai poţi,ceri ajutor şi plângi din nou.Cărarea îngustă şi spinoasă pe care ţi-ai ales-o nu e deloc uşor de străbătut.Dar,trebui să lupţi,să continui,să te zbaţi.Nu este nimeni să te ajute pentru că face parte din misiunea ta.Respect-o!
Numai aşa,în curând vei vedea răsăritul,
ploaia va sfârşi,
îţi va zâmbi soarele şi visul ţi se va împlini! :)

Atunci când nu mai simţi căldura...

Se apropie din nou acel anotimp grozav,deprimant...unde natura moare si ne ducem şi noi cu ea...Ce să spun?Îmi este frig,îngheţ şi pe dinafara,şi pe interior.Atunci cand afară se răceşte,este inevitabil ca in casă să nu devină automat mai frig.Dacă temperatura exteriorului scade drastic,imagineaza-ţi că la fel se întâmplă-n sufletul meu...Cam asa este.

Îmi este dor de ceea ce eram eu înainte:un copil cu faţa bucălată şi rotundă,cu zâmbetul până la urechi şi plin de speranţă şi optimism.

Nimic nu mai este prezent în sufletul meu,doar cioburi de gheaţa...Aştept.Dar ce aştept?o rază de soare să mă încălzască,dar nu-mi doresc orice,ci TOTUL...vreau PRIMĂVARĂ în viaţa mea,în sufletul meu,vreau să nu mai fiu vreodată afectată de împrejurimi şi îmi doresc independenţa absoluta,detaşarea de tot ce mă corupe,ce îmi face rău.Iar in acest momet...îmi doresc doar să dorm,şi să uit totul...:(

Should we really fear?

Ce este teama?De ce ne confruntăm adesea ori cu acest sentiment?De ce ne temem?Chiar ar trebui să lăsăm nişte senzaţii şi impresii să ne conducă viaţa?De ce ne lăsăm cu toţii dominaţi de nişte mituri,de lucruri care doar le-am auzit speculându-se?Pe lângă acestea mai pot fi zeci/sute/mii de întrebări.De ce nu le găsim răspuns?Când o persoană vine şi te întreabă: "De că îţi este frică?",tu îsi răspunzi:"Cum să nu-mi fie frică?Tu nu ai auzit ce au spus X şi Y?Fii serios!:-j
    Fiţi voi serioşi,oameni buni!!!!!!De faptul că vă distrugeţi nu vă este teamă?Este uşor să laşi timpul să treacă pe lângă tine şi să pierzi atât de multe oportunităţi fiindcă aţi ales să anticipaţi negativ o întâmplare ceva avea sau nu loc în viitor.Este corect acest lucru?Chiar ştiţi voi ce se va întâmpla clipa următoare?Eu te sfătuiesc serios să te mai gândeşti-Lasă teama,uită de acel sentiment!!!!
Singurul căruia trebuie să-i purtăm frica este Dumnezeu.
Dacă El este cu tine,atunci cinve va mai avea curajul să te înfrunte?Ce îţi pot face nişte oameni?Numai laşii se tem,iar numai proştii profită de teama altora.
    Noi am fost lăsaţi moştenitori pe acest Pământ.Totul este al nostru.Nu trebuie să ne lăsăm controlaţi de absolut nimic.Teama este doar un sentiment aiurea,fără sens şi cu adevarat molipsitor.

    Este adevărat...sunt lucuri în viaţă pe care nu le înţelegem,dar asta nu înseamnă că trebuie să ne provoace teamă.Nu acesta este scopul,ci cercetarea.Acţioneaza în orice situaţie lăsând la o parte acest sentiment pentru că aceasta este cheia succesului!

L' heure de francais.

       Il est 10:11,l'heure de francais.Ziua aceasta nu a inceput bine...Durerea de cap persistă şi maţele mele tot nu vor să înceteze a chiorăi!În acest moment nu aud decât baliverne franţuzeşti,o limbă minunata,melodioasa a cărei cuvinte îmi dau senzaţia de linişte,libertate...
       Momentan,continui să scriu şi să reflectez la ziua actuală şi la difictultăţile acesteia.Such a long day...ce va mai fi astăzi pe lângă ceea ce deja ştiu că va fi...nu-mi mai pasă!:-j
Mă doare capul şi nici măcar nu mă sichisesc să activez astăzi la ora de franceză.Astăzi se ocupă Sabinuţa de aşa ceva...Trebuie să căutem nu ştiu ce sinonime sau explicaţii într-un dicţionar mic şi gros.Are scrisul minuscul şi nu-mi place-nu văd bine şi punct.Nu am de gând să mă chiorăsc aici să mă ia şi mai taredurerile de cap.
      Offf,nu mai suport şcoala asta.M-am săturat să fiu mai ocupată decât un adult, om de afaceri îngropat în toate hârţoagele lui.Astăzi nu mai am timp de absolut nimic...dar nici chef.Vreau să dorm,e tot ce îmi doresc!Mai vrei libertate,să mă simt liberă,nu plictisită,doar relaxată şi singură.Îmi doresc să fiu lăsată în pace.Până şi Sabina începe să fredoneze aici în franceză "La vox de la libertad!!" Săraca=))!!!Înţelegeţi oameni buni că nu mai putem!!!,ne ucideţi încet,dureros,fără milă!Mai are de gând să persiste această tortură?Ce ar fi să facem greva foamei?Nah...proastă idee.Nu ar rezista gurmanzii ăştia să protesteze într-un asemenea mod.
       Il este 10:33,Sabina îşi roade pixul,profa de plange de părinţi,mie încă-mi chiorăie maţele şi nu mai am chef să scriu...ora viitoare am chimie.De trei săptămâni mă tot scoate la tablă...dar nimic.Cice n-am note.Cui îi pasă? wtf..just LEAVE ME ALONE!