Gândurile mele sunt precum viermii,parazitii.Nu aduc niciun folos,mai mult rău fac si se înmultesc în fiecare secundă care trece.De vreo 8 ore mă tot gândesc să-mi termin temele...adică să le încep.Dar încep eu să cred că această poză are dreptate----->.In fine...Să spune că mă gândeam la cât de ironice pot fi unele aspecte ale vietii.Precum timpul,consecintele,dezamagirile,lucrurile neasteptate care se întâmpla..nemurirea sufletului,bla bla.Dar să ne rezumăm la ideea cu timpul.Nu simţiţi că vă bate joc de voi?Cum se comportă timpul atunci când vă aflaţi în un moment important,minunat din viaţa vostră?când aţi dori să se oprească şi să se ştearga tot trecutul.să rămâi pe loc.Dar nu,peste cateva secunde realizezi că a trecut...fericirea dispare,se stinge.Este ercum un vis,nu îţi dai seama..chiar a fost reala fericirea ta?sau doar produsul imaginaţiei tale?Nu ştii.Dar vine urmatoarea întrebare.Cum se comportă timpul în necaz,in momentele de durere,anxietate,asteptare?Privesti ceasul.Acel nemernic ac nu vrea să se mişte.Te sufoci,îţi vine să urli,vrei ca să treaca durerea asta,aştepti un alt momet,vrei să se întâmple ceva nou,o minune..să te scoată din starea asta.Dar nu,timpul stă pe loc.Ce e cu toată treaba asta?E atat de aiurea şi pur şi simplu când mă aflu într-o situatie asemănătoare nu mai altceva de făcut decât să incep a râde.şi râd continuu fără motiv,râd de acest nenorocit dusman: TIMPUL.
OK.Lăsând gluma la o parte.Sunt o leneşă.O putoare.Nu-mi place munca.Nu îmi place nimic.Sunt ineficientă.Nu fac decât să stau şi să privesc în gol,să gândesc,să râd de câtă prostie se află în această lume,mai ales în mine,apoi stau iar si mă mai gândesc o dată,apoi din nou.Încep să mă plâng,să-mi vărs amarul pe amărâţii oameni.Şi ajung tot să fac nimic.Sunt degeaba,ştiu.Consum hrana degeaba,respir degeaba.În fine..nu are rost să enumăr atâtea,cred că v-ati prins deja:)). Din plângerile mele inutile,să revenim din nou la povestea cu timpul.Am început să îmi tot pun întrebări(altele).Dupa ce că îşi bate joc în asemenea hal de noi,îl lasam sa mai si treaca pe langa.Ne trezim cum se duc orele,zilele,anii şi nu am reactonat in niciun fel.Doar ne plângem.Precum o uscată frunză plutind în bătaia vântului,precum nisipul din clepsidra şi precum mirajul deşertului se risipeste viata noastra.De ce permitem acest lucru?Dar de ce întreb asa ceva?Avem ce face,sau ne putem împotrivi?Cât am încerca...ţinta noastra este RATAREA.Niciodată nu vom fi mulţumiţi.Putem ajunge stăpânii universului pentru că nu vom fi mulţumiţi.Pentru că suntem sortiţi morţii.Din ţărână provenim,acolo ne întoarcem.
